În ce ordine vor trece prin intersecție autovehiculele din imagine?
Pot fi corecte una, două sau toate trei variantele. Taste: A, B, C și Enter.
Vezi răspunsul corect
Răspuns corect: A
- A. autoturismul, autocamionul, motocicleta;
Legislație
În imagine este prezentată o intersecție dirijată prin indicatorul „Cedează trecerea”, instalat pe drumul motocicletei.
Autoturismul circulă pe drumul cu prioritate, așa că va trece primul.
Autocamionul virează la stânga și trebuie să acorde prioritate autoturismului care circulă din sens opus, astfel că va trece al doilea.
Motocicleta vine de pe un drum fără prioritate și trebuie să cedeze trecerea tuturor celorlalte vehicule, astfel că va trece ultima.
Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002:
Articolul 129
(1) Vehiculul care circulă pe un drum public pe care este instalat unul dintre indicatoarele având semnificația: „Drum cu prioritate”, „Intersecție cu un drum fără prioritate” sau „Prioritate față de circulația din sens invers” are prioritate de trecere.
(2) Când două vehicule urmează să se întâlnească într-o intersecție dirijată prin indicatoare, venind de pe două drumuri publice unde sunt instalate indicatoare cu aceeași semnificație, vehiculul care vine din dreapta are prioritate.
OUG 195/2002:
Articolul 59
(2) În intersecții, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligați să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează și care circulă din partea dreaptă.
(3) În intersecțiile cu circulație dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorității de dreapta se respectă numai în cazul în care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecție de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeași semnificație de prioritate sau de pierdere a priorității.