Cum se semnalizează, noaptea, intenția de a depăși alt vehicul, într-o localitate, pe un drum neiluminat?
Pot fi corecte una, două sau toate trei variantele. Taste: A, B, C și Enter.
Vezi răspunsul corect
Răspuns corect: B
- B. cu luminile indicatoare de direcție;
Legislație
Pe timp de noapte, într-o localitate, pe un drum neiluminat, dacă vrei să depășești un alt vehicul, trebuie să semnalizezi această intenție cu luminile de direcție (semnalizatoare).
Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002
Articolul 114
(1) Conducătorii de autovehicule și tramvaie sunt obligați să folosească instalațiile de iluminare și/sau semnalizare a acestora, după cum urmează:
g) luminile indicatoare de direcție pentru semnalizarea schimbării direcției de mers, inclusiv la punerea în mișcare a vehiculului de pe loc.
Articolul 116
(2) Intenția conducătorilor de autovehicule și tramvaie de a schimba direcția de mers, de a ieși dintr-un rând de vehicule staționate ori de a intra într-un asemenea rând, de a trece pe o altă bandă de circulație sau de a vira spre dreapta ori spre stânga sau a celor care urmează să efectueze întoarcere, depășire ori oprire se semnalizează prin punerea în funcțiune a luminilor indicatoare de direcție cu cel puțin 50 m în localități și 100 m în afara localităților înainte de începerea efectuării manevrelor.