eContractAuto.ro

Cum procedează conducătorul de vehicul atunci când, apropiindu-se de o trecere la nivel cu calea ferată, prevăzută cu bariere ori semibariere, cele două lumini roșii funcționează intermitent-alternativ?

Variante de răspuns (pot fi mai multe corecte)

Pot fi corecte una, două sau toate trei variantele. Taste: A, B, C și Enter.

Vezi răspunsul corect

Răspuns corect: B

  • B. oprește, deoarece barierele sunt închise sau urmează să coboare;

Legislație

Dacă, apropiindu-se de o trecere la nivel cu calea ferată prevăzută cu bariere sau semibariere, cele două lumini roșii funcționează intermitent-alternativ, conducătorul auto trebuie să oprească.

OUG nr. 195/2002

Articolul 60

(2) La trecerea la nivel cu o cale ferată curentă, prevăzută cu bariere sau semibariere, conducătorii de vehicule sunt obligați să oprească în dreptul indicatorului ce obligă la oprire, dacă acestea sunt în curs de coborâre ori în poziție orizontală și/sau semnalele sonore și luminoase care anunță apropierea trenului sunt în funcțiune.

Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002

Articolul 69

(2) La trecerea la nivel cu calea ferată curentă prevăzută cu instalații de semnalizare automată fără bariere, interzicerea circulației rutiere se realizează, optic, prin funcționarea dispozitivelor cu lumini intermitent-alternative roșii și stingerea semnalizării de control reprezentate de lumină intermitentă albă și, acustic, prin emiterea de semnale sonore intermitente.

Articolul 70

(4) La trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu instalații de semnalizare automată cu bariere, semnalizarea de interzicere a circulației rutiere se realizează în condițiile prevăzute la art. 69 alin. (2), precum și prin coborârea în poziție orizontală a semibarierelor.

Articolul 71

(1) Semnalizarea de interzicere a circulației rutiere se consideră realizată chiar și numai într-una din următoarele situații:

a) aprinderea unei singure unități luminoase a dispozitivului cu lumină intermitentă alternativă roșie;

b) funcționarea sistemului sonor;

c) poziția orizontală a unei singure semibariere.

(2) Circulația rutieră este interzisă și în cazul în care barierele sau semibarierele sunt în curs de coborâre sau de ridicare.

Articolul 138

(1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:

a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;

b) semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor sunt în funcțiune;

c) întâlnește indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”.

Fă o simulare de examen categoria B

Întrebări similare

Site-ul nu este afiliat cu DGPCI/DRPCIV. Întrebările sunt cele din baza de examinare publică; legislația citată: OUG 195/2002 și Regulamentul de aplicare (HG 1391/2006), în forma actualizată.

Confidențialitate: progresul și greșelile tale se salvează doar în browserul tău (localStorage), nu pe serverele noastre, și nu folosim cookie-uri pentru această secțiune. Întrebări: contact@econtractauto.ro.