Conduceți un autoturism care tractează o semiremorcă pe un drum național european (E). Care este viteza maximă cu care aveți voie să circulați în afara localităților?
Pot fi corecte una, două sau toate trei variantele. Taste: A, B, C și Enter.
Vezi răspunsul corect
Răspuns corect: C
- C. 90 km/h.
Legislație
Conducătorul unui autoturism care tractează o semiremorcă are obligația de a circula cu o viteză maximă admisă mai mică cu 10 km/h decât limita stabilită pentru categoria autovehiculului trăgător. Pe un drum național european (E), unde viteza maximă admisă pentru autoturisme este de 100 km/h, în cazul tractării unei semiremorci, viteza maximă admisă este de 90 km/h.
OUG nr. 195/2002
Articolul 50
(1) Vitezele maxime admise în afara localităților pentru categoriile de autovehicule prevăzute în anexa nr. 1 sunt următoarele:
a) 130 km/h pe autostrăzi, 120 km/h pe drumurile expres, 100 km/h pe drumurile naționale europene (E) și 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A și B;
(2) Viteza maximă admisă în afara localităților pentru autovehiculele care tractează remorci sau semiremorci este cu 10 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care face parte autovehiculul trăgător.