Ce autovehicule pot pătrunde în intersecție?
Pot fi corecte una, două sau toate trei variantele. Taste: A, B, C și Enter.
Vezi răspunsul corect
Răspuns corect: B
- B. motocicleta și autocamionul;
Legislație
În imaginea prezentată, polițistul are brațele întinse orizontal, ceea ce semnifică oprire pentru participanții la trafic care vin din direcțiile intersectate de acestea. Astfel, autoturismul roșu și troleibuzul trebuie să oprească, chiar dacă semaforul este verde și circulă pe drumul prioritar, deoarece semnalele polițistului au prioritate față de orice altă semnalizare rutieră. Motocicleta și autocamionul pot pătrunde în intersecție, deoarece circulă din direcții în care semnalul polițistului nu le impune oprirea.
OUG nr. 195/2002
Articolul 31
Participanții la trafic trebuie să respecte regulile de circulație, semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier, precum și semnificația diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine de prioritate:
a) semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier;
b) semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore ale autovehiculelor, prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b);
c) semnalizarea temporară și/sau indicatoarele electronice, care modifică regimul normal de desfășurare a circulației;
d) semnalele luminoase sau sonore;
e) indicatoarele;
f) marcajele;
g) regulile de circulație.
Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002
Articolul 88
(1) Semnalele polițistului care dirijează circulația au următoarele semnificații:
b) brațul sau brațele întinse orizontal semnifică „oprire” pentru toți participanții la trafic care, indiferent de sensul lor de mers, circulă din direcția sau direcțiile intersectate de brațul sau brațele întinse. După ce a dat acest semnal, polițistul poate coborî brațul sau brațele, poziția sa însemnând, de asemenea, „oprire” pentru participanții la trafic care vin din față ori din spate.