De la ce distanță față de vehiculul care circulă din sens opus, pe timp de noapte, conducătorul unei motociclete este obligat să folosească lumina de întâlnire?
Pot fi corecte una, două sau toate trei variantele. Taste: A, B, C și Enter.
Vezi răspunsul corect
Răspuns corect: C
- C. de la cel puțin 200 m.
Legislație
Pe timp de noapte, atunci când două vehicule circulă din sensuri opuse, conducătorii sunt obligați să schimbe luminile de drum pe luminile de întâlnire de la cel puțin 200 m, pentru a nu-i orbi pe ceilalți participanți la trafic.
Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002
Articolul 114
(2) Pe timpul nopții, la apropierea a două vehicule care circulă din sensuri opuse, conducătorii acestora sunt obligați ca de la o distanță de cel puțin 200 m să folosească luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei. Când conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier se apropie de un autovehicul care circulă în față, acesta este obligat să folosească luminile de întâlnire de la o distanță de cel puțin 100 m.